Asociația Obștească „MEDLIFE„ activează din 2009. Înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 05.06.2009, ca organizație non-guvernamentală non-profit.
În 2009 Camera Înregistrării de Stat a obținut o Licență pentru asistență medicală ambulatorie și asistență medicală la domiciliu .
Din anul 2010 și pînă în prezent AO ”MEDLIFE” este acreditată de Ministerul Sănătății al Republicii Moldova.
Din anul 2009 și pînă în prezent AO ”MEDLIFE” este licențiată în:
Acordarea asistenței medicale consultative – curative, în domeniul medicinii interne, chirurgie și ginecologie de ambulatoriu, îngrijiri paliative și medico-sociale la domiciliu.
AO ”MEDLIFE” este contractată cu Compania Națională de Asigurări în Medicină din 2010. Contractul prevede acordarea asistenţei medicale în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală – ingrijiri medicale la domiciliu. Din anul 2013, concomitent, prestează și servicii de îngrijiri paliative la domiciliu. Sursa finanțării de bază este FAOAM (Fondurile Asigurării Obligatorii de Asistență Medicală).
Scopul nostru
Îmbunătățirea calității vieții pacienților incurabili și a rudelor acestora, sprijinirea stării lor psihoemoțională, înconjurarea pacientului cu atenție și acordarea de asistență medicală simptomatică la nivel înalt.
Activitatea de bază
- Îngrijiri medicale comunitare la domiciliu
- Îngrijiri paliative la domiciliu
- Asistență medicală de ambulatoriu
Principalele direcții de dezvoltare :
- Creșterea volumului prestării serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu;
- Extinderea zonelor de acoperire de prestare a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu pe teritoriul Republicii Moldova;
- Acordarea serviciilor de calitate înaltă